Jurnalul

Jurnalul cazu, insotit de un sunet neplacut , pe podeaua de lemn , veche si prafuita.Avea coperta de piele si o inscriptie stralucitoare pe ea. In bucata de oglinda ce a mai ramas pe dulapul vechi se reflectau caldele cuvinte de pe coperta … « Amintirile ».
Femeie de pe păturile de pe podea nu reactiona. Nu mai avea putere sa-l ridice. Nu mai avea putere sa ingrijeasca ultimul lucru calitativ care i-a ramas. Cativa ani in urma era o femeie respectata de toti, inflacarata in revolutie, buna fata de ceilalti oameni.
Si acum iat-o… in subsolul unei case batrane, in care proprietara a dus-o cand a gasit-o aproape inghetata langa un cos de gunoi. Era seara de craciun si doamna, tanara si bogata, a decis sa ajute batranica, in speranta ca acest fapt sa o ajute cand va ajunge in fata lui Dumnezeu. A dus-o in subsolul casei sale si i-a dat putina mancare. I-a aranjat un « pat » pe podeaua rece ca gheata si a plecat la petrecerea pe care o organiza la ea acasa. Doctorul de la spitalul pentru saraci , chemat de doamna instarita in speranta de a economisi ceva bani, a refuzat sa vina, indreptatindu-se ca si el trebuia sa fie langa familia sa in sarbatorile de iarna. Doamna bogata a decis ca ajutorul medical pentru batranica va mai astepta pana cand se termina sarbatorile de iarna.
Batranica intoarse capul catre Jurnalul surprinzator de curat. El era tot ce i-a mai ramas din cealalta viata.
A crescut intr-o familie de tarani muncitori, chinuiti de un regim totalitar mult prea sever si incorect. Toata copilaria tatal i-a povestit despre o viata mai buna . Viata din afara garzii de fier, viata libera, viata in care fiecare poate deveni orcine. Fata a crescut pe un ton revolutionar bine conturat. Comunica altor copii despre minunile din « tara de dincolo ». Fiind eleva exemplara, a primit ocazia de a invata la o universitate din capitala. Insa chiar si acolo, in capitala, mai aproape de lumina tarilor libere, era supusa cenzurii. Viitoarea jurnalista nu putea publica ceea ce dorea, nu putea manca ceea ce dorea, nu putea vorbi ceea ce dorea. Oamenii se temeau sa spuna un cuvant gresit, nestiind cine le este prieten si cine le este dusman. Teroarea plutea in aer, facand-ul incarcat si murdar. Se pare ca fiecare gand gresit din punct de vedere politic era pedepsit. Aerul citea gandurile oamenilor si comunica totul unei conduceri mult prea severe. Cand incepusera actiunile de revolta ea fusese foarte entuziasmata si nu lipsea nici de la un protest. Se parea ca era prezenta pretutindeni. Era entuziasmata de gandul unui viitor luminos tot mai apropiat. Ii ajuta pe toti cei care cereau ajutor , uitand despre sine, uitand sa formeze o familie, desi multi tineri atunci ar fi fost gata s-o ceara in casatorie. Dar ea era mult prea activa in viata politica si uita sa se mai gandeasca la sine. Credea ca totul se va schimba si ea va putea aranja viata personala. Canta imnuri nationale , publica articole revolutionare, participa mereu la ceea ce credea ea telul vietii sale. Apoi a nimerit in inchisoare. Aerul rece, podeaua si peretii inghetati, rasuflarea umeda, toate acestea au dus la o boala cronica. Ziua in care revolutia a fost castigata a intalnit fata, la fel de frumoasa, pe podeaua unei camere de detinere, in cea mai ingrozitoare inchisoare a tarii. Toti detinutii politicci au fost eliberati , ea fiind printre ei.
Dupa revolutia reusita , femeia a fost uitata. Fiind deja bolnava, din cauza detinerii in inchisoare in timpul revolutiei pentru vorbele prea liberare pe care le-a zis in fata guvernului , ea nu a fost primita la nici un lucru. Incercase sa ceara ajutorul noilor sefi de stat , pe care ii cunostea inca de pe timpul marsurilor comune pe bulevardurile capitalei, insa acestia nu au dorit sa o asculte. Acum, tinand in mana puterea, nu mai doreau sa ajute pe cei care i-au ajutat candva. Pentru femeia bolnava nu s-a gasit nici loc la spital, din cauza lipsei banilor. Era inca destul de tanara si boala nu i-a furat din frumusetea femeiasca, deaceea femeia a decis sa se prostitueze. Nu era dorinta ei .. nu… dar nu a gasit alta solutie de supravietuire. In fiecare zi practicandu-si lucrul, era dezgustata de viata ei. Foarte des o bantuia gandul de a-si pune capat zilelor , dar , fiind foarte religioasa, alunga acest gand. Din cauza lucrului ei, femeia s-a mai imbolnavit de alte boli fatale. Timpul trecea si totul se schimba doar spre rau. Femeia traia cu gandul la un viitor in care alti frati de revolutie vor capata puterea si vor schimba ceva. Ea credea in bunatatea si inocenta omeneasca. Credinta, doar ea ii mai ramasese.
Dupa 5 ani de prostitutie, aceasta a ramas iar fara mancare si fara casa. La cei 40 de ani ai sai, femeia parea deja o batranica. Trecea prin fata guvernului, in speranta ca fete cunoscute o vor observa si ajuta. Dar nimeni nu a observat-o. De cateva ori chiar pe langa ea au trecut prietenii ei din trecut, insa privirea lor a cazut asupra ei doar pentru o secunda, intorcandu-se cu dispret de la hainele ponosite si murdare de pe batranica aproape inghetata. Se apropiau sarbatorile de iarna , pe care atat de mult le iubea in copilarie. Ii placea sa se joace langa bradul mic si modest impodobit, insa insotita de zambetul mandru al tatalui ei. Anume in sarbatorile de iarna a vazut un nou inceput. Aceste sarbatori i-au conferit speranta in zilele cele mai negre. Si acum , batrana , uitata si parasita, ea inca nu a pierdut speranta. Credea ca oamenii se vor schimba, ca totul va fi asa ca in povestile ei despre « tara de dincolo » din copilarie.Intr-una din zilele sumbre de iarna, doamna bogata a gasit-o in zapada neagra.
Si iat-o acum pe niste paturi , care totusi nu pot opri frigul , privind Jurnalul , care contine toata viata ei. Jurnalul care arata puterea unei credinte, unei sperante in viitor, unei dragoste nemarginita fata de oamenii ce o inconjoara si o indeferenta fata de sine insusi. Femeia si-a adunat toata puterea ramasa si a intins mana dupa Jurnal , carui file pline au inceput sa fosneasca triste. Mana tremuranda a femeiei a pus Jurnalul pe piept. Revizuindu-si viata , Elena nu a dorit sa se planga, ea era mandra de ceea ce a reusit sa faca. Era mandra ca ajutat pe cineva. Desi viata ei se termina tragic, ea inca mai avea speranta in ochi.
Un vant a batut prin ferestruica mica si sparta si a stins lumanarea. Camera s-a cufundat in intuneric.
Elena a murit cu speranta in ochi.