Suferinţa este mai necesară decât orice plăcere în formarea unui caracter

“ Suferinta este ucenicia marilor vointe omenesti”
H. de Balzac

Suferinta, aceasta tragica solie, binecuvantare soptita in tariile ceresti , prezenta pretutindeni, a devenit pentru oameni un imbold spre trezire, un inceput de schimbare, o pecete a geniilor.Prezenta-i o simti peste tot, dar fiecare o interpreteaza in felul sau.Pentru cei puternici , aceasta devine semnul divin, ei incepand lupta pentru supravietuire, pentru cei slabi ea devine vesnicul motiv pentru tanguiala. Cert este un fapt: prin suferinta suntem capabili sa sesizam greselile.
Suferinta trebuie interpretata cu optimism, ca un ajutor in trecerea vicistitudinilor vietii, caci doar atunci cand sufera omul devine activ. Suferinta impune o schimbare, deci ajuta la inlaturarea leneviei.A suferi e modul de a fi activ fara a face ceva( E.Cioran).Reformuland cuvintele marelui roman, intelegem ca doar in suferinta omul gaseste fortele primordiale necesare pentru evolutie.Acest fapt e lesne de inteles chiar din recitirea Genezei , incat oamenii arhaici, traind in Paradis, nu schimbau nimic, nu incercau sa evolueze.In lipsa suferintei, omul nu simte necesitatea de a se ridica mai sus pe treptele cunoasterii.
De altfel , fiecare schimbare izbucneste dintr-o mare de suferinte, iar fiecare cuget genial se ineaca in aceasta.Suferinta nu este rau, este consecinta si aproape intotdeauna leacul raului(Eliphas Levi).Oamenii sufera cand nu sunt intelesi de ceilalti , cand sunt diferiti, iar din aceasta situatie sunt trei iesiri. Una este aceea de a te schimba, devenind unul din multii, traind in conformitate cu standartele vremii.
Ultimile doua variante pot fi sumate astfel: Suferinta indelungata duce sau la nebunie sau la genialitate, ceea ce inseamna ca omul care sufera si refuza sa se schimbe se zbate intre aceste doua categorii diametral opuse si totusi atat de asemanatoare.Geniul care nu reuseste sa schimbe lumea devine in ochii acesteia un nebun, iar cel ce reuseste, devine un idol pe veci. Astfel inteleg intersectarea nebuniei cu genialitatea( testele psihologice au aratat ca unii dementi au aceasi clima sufleteasca cu analogii lor ilustri). Un geniu este un om care, trecut prin suferinta a reusit nu doar sa ramana fidel propriilor conceptii, dar sa si schimbe lumea ce-l inconjoara.(Ceea ce afirm nu inseamna ca fiecare nonconformist este un geniu, dar fiecare geniu este un nonconformist.)
Desi putem asemana caracterul unui om cu o bucata de piatra ce isi asteapta sculpturul, exista o diferenta vitala intre aceste doua cazuri. Daca bucata de piatra este modelata de un maestru, atunci omul trebuie singur sa se schimbe, iar moderatorul, forta intermediara care impinge omul spre modelare este suferinta.
Exemplul clasic al geniului suferind il gasim in personalitatea controversata a lui Van Gogh, care si-a intrecut vremea, suferind din cauza primirii reci oferite de intelectualitatea acelor vremuri. Genialul pictor era nevoit sa traiasca in saracie, din cauza ca picturile, care astazi costa milioane, atunci nu erau pretuite de oameni.Alt exemplu este genialul Leonardo da Vinci , care era pretuit doar pentru picturile sale, desi era un inginer nu mai putin capabil, reusind sa schiteze submarina si aparate de zbor inca din acele obscure vremuri.
Daca e sa lasam tema fraternitatii intre suferinta si genialitate, gasim acest sentiment la obarsia tuturor miscarilor sociale.Poporul, nemultumit de suferinta cauzata de despotismul si tirania conducerii, s-a ridicat de multe ori , intru schimbare si o viata mai buna.Cel mai proaspat exemplu de miscare nationala este cel din Moldova in 1989, cand, pe fonul revoltelor antisovietice, patriotii au schimbat conducerea, devenind eroi nationali, eroi care nu mor niciodata(insa, din pacate, se pierd in vreme).
Toate cele spuse mai sus trebuie sa slujeasca ca o conturare a importantii suferintei in plan mondial.Cat tine de caracter, suferinta reprezinta, pentru multi oameni, combustibilul necesar pentru actiune.
Din pacate, majoritatea oamenilor gasesc in suferinta nu un impuls, ci o stavila in calea spre succes.Acesti oameni refuza sa lupte, refuza sa se schimbe si asteapta ajutorul celor ce ii inconjoara, evitand axioma primordiala :daca vrei ceva, trebuie sa o faci singur.Acest tip de oameni sug vlaga celor luptatori, oprindu-i din calea lor.Reformuland cuvintele fantomaticului personaj al lui Al.Dumas din “Laleaua Neagra”, juristul Hugo Grotius, putem afirma ca unii oameni sufera destul de mult, pentru a avea dreptul, sa nu spuna niciodata:Sunt fericit.Este vorba despre oameni dependenti de mila inconjuratorilor, oameni carora le place sa-si expuna suferinta pentru a capata popularitate.

In fine , sa ne intoarcem la cuvintele marelui H. de Balzac, “ Suferinta este ucenicia marilor vointe omenesti”.Suferi, doar atunci cand iti doresti schimbarea, suferi doar atunci cand nu te simti la locul tau, suferi doar atunci cand stii ca poti face ceva.
Insa nu trebuie sa eterizam suferinta, incercuind-o cu nimbul simpatiei, suferinta trebuie detestata in continuare si privita ca un dusman, insa unul mult asteptat si respectat, caci viata este o lupta si nu suferi doar atunci cand ai murit, dar nu poti numi moartea o victorie.Emil Cioran afirma ca ceea ce are bun in el datoreaza suferintei, dar si ceea ce a pierdut tot ei se datoreaza, de aceea suferinta nu poate fi nici blestemata, dar nici iubita.
Suferinta si-a obtinut rolul pe care il detine acum datorita caracterului pasiv al omului.Din pacate, oamenii prefera sa-i conduca o mana aspra, care sa le zica ce sa faca ,decat sa se autoinstruiasca.Din cauza lipsei de organizare, caracteristica oamenilor de rand, anarhia, de altfel ca si democratia ateniana sunt forme de conducere date uitarii.In cotidian, rolul mainei de fier il joaca suferinta, care obliga actiunea.

Suferinta trebuie respectata, cum este respectat dusmanul ,iar lupta impotriva ei dusa mereu. Desi un sentiment lugubru, in ea se ascunde licarirea unui viitor mai bun.